uniți strigăm. uniți ascultăm. uniți dansăm. uniți salvăm.

Bălănescu Quartet. Maria Tănase. 100 de ani de muzică.

 

 un pahar de vin în cinstea și memoria Mariei Tănase

 cântând pentru public, din mijlocul său

 pe scenă

astă seară, la Londra, Bălănescu Quartet au sărbătorit, în stilul lor fermecător de/și personal, alături de alte câteva sute de oameni, 100 de ani de la nașterea unicei Maria Tănase. și cum s-ar fi putut face acest lucru dacă nu pe ritmuri de... Maria Tănase? ardeam de nerăbdare de ceva vreme să iau parte la concertul ăsta și nu mi-a înșelat absolut deloc așteptările. muzica celor de la Bălănescu Quartet m-a trecut prin toate stările posibile, decantându-mi fiecare emoție în parte, așa cum ploaia curăță de praf străzi, case și chiar vieți după o lungă lună de secetă. cei 4 (pe alocuri 5, uneori chiar 6, dacă este să îi adăugăm și pe Klaus Obermaier, maestrul jocurilor vizuale și pe Steve Arguelles, percuționistul bărbos și ochelarist care a adus un plus de ritm întregii seri) sunt într-o ordine complet aleatorie: Alexander Bălănescu, James Shenton și Katie Wilkinson, toți 3 la vioară și Nick Holland la violoncel și formează un ansamblu care, prin tot ceea ce îți oferă din punct de vedere auditiv, te transformă încet, dar sigur, pe parcursul întregului concert. muzica lor te izbește cu grație de toți pereții tăi interiori, te face să pornești într-o redescoperire a propriului sine, te uluiește prin complexitate imediat după ce te-a făcut să zâmbești prin neașteptata simplitate a genialității cu care alăturează sunete pentru a da naștere unui tot care te umple și te răscolește, te golește de negativ și te învăluie în emoție. creațiile celor de la Bălănescu Quartet au darul de a fi umane prin puternica și strânsa legătură cu auditoriul, ajungând, în egală măsură, în sfere ale intangibilului pentru cei mai mulți dintre noi. și totul, cel puțin în această zi, bazându-se pe opera inegalabilei Maria Tănase. de o coloristică auditivă ieșită din comun, piesele care s-au perindat prin(tre) cei care au fost astăzi în biserica în care a avut loc evenimentul au readus-o pe marea artistă în prim plan, acolo unde, de fapt, așa cum menționa și domnul Bălănescu la început de concert, ar trebui să se afle mereu. această aniversare ar trebui să ne facă să realizăm că personalități ca cea a Mariei Tănase reprezintă o comoară neprețuită și neprețuibilă a românilor care ne reprezintă universal, a și pluritemporal și care trebuie promovată și plasată la loc de cinste. așa cum Bălănescu Quartet au reușit.

o poveste care a început cu litera C.

17 septembrie 2011. acum doi ani de zile, adică, aproape pe ceas. eram în bucătărie, era sâmbătă dimineață și îmi beam cafeaua, cu muzică în surdină, ploaie în geam și gândurile zburând către vacanța în România din care revenisem nu de multă vreme. toate astea în vreme ce mă uitam peste pozele pe care le adusesem cu mine. într-o zi în care nu găsisem altceva mai bun de făcut decât să stau acasă și să cotrobăi printre lucruri păstrate din anii copilărei, dădusem peste pozele astea, vechi de vreo două decenii și hotărâsem să le iau cu mine, alături de restul bagajelor. poze din primele zile de școală primară, cu oameni pe care nu îi mai văzusem și/sau de care nu mai știam nimic de prea multă vreme.
astfel, sub un impuls de moment, am postat una dintre ele pe facebook. nu aveam nici cea mai vagă idee atunci cât de mare avea să se facă bulgărașul căruia doar ce îi dădusem drumul dintr-un vârf de deal, în mijloc de ninsoare abundentă. au urmat mii de comentarii (3 997 mai exact) sub acea poză, telefoane și conturi de e-mail blocate de volumul ireal al gândurilor așternute neverosimil de des pe rețeaua de socializare,  nopți în care ideea de somn și-a pierdut aproape complet sensul și prioritatea în viețile noastre, ale celor care, după o grămadă de vreme, redescopeream copilul din fiecare dintre noi. am continuat ceva vreme în ritmul ăsta nebun de comunicare, de regăsire, de readucere în viețile noastre a unui trecut frumos, până când am decis că spațiul virtual nu mai este de ajuns.
cea mai firească soluție a fost întâlnirea într-un loc cât mai convenabil tuturor, împrăștiați fiind în mai toate colțurile Europei. am ales Viena, unde ne-am și văzut în luna decembrie a aceluiași an. între timp, la Craiova, cei rămași în oraș au organizat o întâlnire cu fostul nostru învățător, într-o splendidă zi de octombrie, într-una dintre clasele Colegiului, la 20 de ani de la terminarea ciclului primar. alți oameni de care nu mai știam mai nimic, redescoperiți peste noapte. 
Viena a venit ca o confirmare a ceea ce oricum fiecare dintre cei care am fost prezenți acolo simțea deja. a fost de parcă ne-am fi petrecut fiecare concediu din ultimii 20 de ani împreună. au fost zile extraordinare, în care bucuriile copilărei au luat locul problemelor și al stresului din viața de om mare. nu mai râsesem de mult precum am făcut-o în capitala Austriei, așa că am hotărât să nu ne oprim aici. ne-am revăzut astă iarnă, tot la început de decembrie, într-un decor de basm, în Annecy-le-Vieux, la granița franceză cu Elveția, sub o ninsoare ca în vremurile în care aveam teme la științele naturii și citire. apoi, anul acesta, în luna mai, în Cheltenham, Anglia. 
va urma Luxemburg peste câteva săptămâni și sunt absolut convins că bulgărele nu se va opri aici.

de aici a început

Viena

Annecy

și Cheltenham (de fapt, aici eram la Bath)

faces and places

uneori și ciupercile sunt pline de nuanțe 

golden brown texture like sun...

aim. wait. love.

many a ray very astray

sleepy head

layers of life

on a journey to the future

sometimes. but then, again...

.

fly baby, fly!

ce te uiți, bă?

love is all around

united we save

La Londra au continuat azi, 8 septembrie, protestele împotriva RMGC și a proiectului de lege pro utilizării de cianuri în minele din Roșia Montană. Românii s-au strâns iar în număr de peste 100 și, solidari cu manifestările de aceeași natură din țară și alte orașe de pe glob, au afișat pancarte ce îndemnau la unitate pentru salvarea zonei Roșia Montană, condamnând vocal,  în egală măsură, acțiunile Guvernului României. S-a manifestat pașnic, sub supravegherea Poliției din Londra și privirile foarte curioșilor trecători care, spre deosebire de acum o săptămână, au primit fluturași în limba engleză cu informații despre Roșia Montană. 

   

                   

a dream

am cules ieri, din amintirea unui vis,
câteva grămezi de litere crude
pe care le-am luat, pe rând, între degete
și le-am pus, atent și fără grabă,
în forme curate de cuvinte;
apoi le-am aruncat în cuptorul minții
în care au crescut încet, devenind
idei coapte și pline de sens.

Saving Roșia Montană

today afternoon, 1st September, no more than 200 metres away from the Romanian Embassy in London, a group of about 100 people decided to stand up and, for more than 2 hours, peacefully protest against the law that supports gold mining using cyanide in Roșia Montană. all this under the not-so-strict supervision of the British Police and from time to time being subject to the curiosity and photos of the passers-by.

the photographs you can see below were taken by Cristina Ispas and I think give a much better insight to what happened there than my words could possibly do.

for more info please visit Salvați Roșia Montană!