deşi fizic m-am întors de câteva zile dintr-o călătorie în „capitala” Europei, mintea-mi cutreieră, încă, cochetele străduţe bruxelleze, admirând putinţa celor de acolo de a îmbina plăcut ochiului ideea de nou cu ce a rămas peste secole. e fascinant să vezi că, deşi nu ar fi ceva dificil de realizat dacă luăm puţin în calcul nivelul de bună-stare, lumea se plimbă pe stradă fără a încerca să epateze, cam fiecare, deşi berea e omniprezentă, porneşte de la gândul de a nu-l deranja pe cel de lângă şi, cel mai curios, mai toţi îţi zâmbesc firesc, răspunzând politicos şi într-o varitetate lingvistică ce poate ajunge frustrantă întrebărilor de turişti pierduţi precum un ac într-un car imens cu fân proaspăt. nu mai încerc să fac comparaţii cu ce trăim aici în cotidianul capitalisto-comunitar... e desuet. e doar frustrant să simţi că ai găsit locul în care îţi doreai să „te faci mare” şi să ştii că eşti acolo doar într-o scurtă vizită...
