Friday, 25 October 2013
trăiască Regele!
nu am ascuns niciodată că sunt monarhist. nici nu aveam cum și nici nu aveam de ce. la fel cum nu o voi face niciodată câtă vreme voi fi unul. am crescut în casa bunicilor mei cu poza Regelui Mihai alături de cea a bunicului meu și în fiecare zi îi priveam, măcar pentru câteva clipe, pe amândoi, la fel cum îi putea vedea oricine venea la noi în vizită. din câte îmi amintesc, la mine în casă, cămin țărănisto-liberal, se vorbește despre Rege de când mă știu. la început era în ochii mei asemănător unui personaj fantastic, un fel de Făt-Frumos al vârstei copilăriei, despre care nu auzeam decât povești din timpuri de mulți ani apuse. apoi a venit revoluția și am început, puțin câte puțin, să înțeleg care era treaba cu acest om care prinsese conturul realității în ochii mei grație televiziunii libere. nu avea sens prea bine în mintea mea de atunci de ce nu era parte a cotidianului meu și al României acelor timpuri, dat fiind că trecuse vremea când trebuia să șoptim când voiam să vorbim despre ce simțim și ce gândim. nu pricepeam decât vag de ce i se refuzase intrarea în țară, având în vedere că era român și venea în România, de exemplu. dar a sosit și acel moment când, ajuns aproape de vârsta la care aveam dreptul de a vota, am început să înțeleg. să citesc, să văd documentare, interviuri. până când a devenit foarte clar că, în ceea ce privește modul în care eu văd lucrurile, monarhia este soluția multora dintre problemele țării noastre.
astăzi Majestatea Sa Regele Mihai I împlinește venerabila vârstă de 92 de ani și alături de urările mele de bine, sănătate și la mulți mulți ani, aș dori să menționez un singur lucru, reținut din cadrul unui documentar realizat de BBC despre Regina Elisabeta a II-a și ai săi 60 de ani de domnie. încerc, astfel, o traducere a amintirilor cuvintelor prezentatorului: „în Marea Britanie avem Minister al Afacerilor Externe și al Afacerilor Interne și avem ambasadori și diplomați care ne reprezintă în toată lumea. ei bine, considerați că Regina și Casa Regală britanică reprezintă... Ministerul Prieteniei”. nu știu câtă lume, la noi în țară sau oriunde altundeva, se adună cu zâmbet pe buze și fără a face obiectul unei „organizări” prealabile pentru a vedea un parlamentar sau un membru al guvernului așa cum se întâmplă în cazul unei vizite a Majestății Sale, dar știu cine a stat la dreapta Reginei Elisabeta în poza de grup realizată cu ocazia sus-menționatului Jubileu de diamant. și acela este Regele Mihai I al României.
foto: http://www.familiaregala.ro
Labels:
despre alții,
despre mine,
frânturi de gânduri
Subscribe to:
Posts (Atom)