mă încercuiesc idei cu corp de himeră,
legat, ca triunghiul înscris în sferă,
sunt o linie uitată la un capăt de punct,
văd în unghi drept timpul defunct.
odihnesc porniri icariene de zbor,
visez pătrate de zi și jumătăți de nor,
cade în mine nisip fin de clepsidră,
trăiesc în secunde cu capete de hidră.
caut echilibrul într-un picior, pe marginea prăpastiei dintre două secunde, trag de mine, încerc să cobor de pe piscuri înmugurite din ideea de munte. sunt pregătit zi de zi să urc trepte care duc abrupt spre speranțe de adulți; mă împiedic des și le încurc cu ulițe neasfaltate pe care mă jucam desculț.
azvârl pe coala imaculată cuvinte pline de praf
care au obosit să-și tot aștepte pronunțarea
și, resemnate, s-au așezat pe podea
în anticamera lui acum.
cotrobăi cu nerăbdare prin cotloane de amintiri
pentru a redescoperi ritmul viu al cântecului
din visul trăit mai clar ca multe realități
în noaptea înstelată a copilăriei.
îți arunc fâșii de zâmbete dezbrăcate de măști
înspre priviri pline de poteci neștiute,
de miros de primăveri neîncepute
și de fotografii alb-negru.
aleargă minutele pe sub scaune de metrou
și peste căni cu cafea aburindă,
se preling pe pereți albi de spital
și peste tastaturi negre dintr-un etaj de birouri,
cad rar prin dormitoare acoperite de întuneric
sau zburdă într-un final de întâlnire perfectă,
uitând să se mai numere după un sărut lung cât o noapte albă
ori înghețând într-un mijloc interminabil de război;
oră după oră,
zi peste zi,
an nou alipit la cel deja învechit,
formând grămezi neuniforme de timp
pe care alții ni l-au vândut,
încă din primul nostru minut,
sub numele de
viață
minutes run under tube seats and over mugs with warm coffee, they drip on white hospital walls and over black keyboards on a floor full of office desks,
they fall sparsely through bedrooms covered in darkness or run around an ending of a perfect date, forgetting to count themselves in a kiss as long as a white night or freezing in an endless middle of a war;
hour after hour,
one day on top of another,
new year pasted to the already old one, forming irregular blocks of time
that others sold to us, from our very first minute, under the name of life
am cules ieri, din amintirea unui vis,
câteva grămezi de litere crude
pe care le-am luat, pe rând, între degete
și le-am pus, atent și fără grabă,
în forme curate de cuvinte;
apoi le-am aruncat în cuptorul minții
în care au crescut încet, devenind
idei coapte și pline de sens.
ai secrete un vraf dar pe mine mă știi în lung și-n lat, aș vrea și eu în al vremii praf câteva secrete să fi lăsat. nu ai cusur, nimic nu te poate răni, nu ai fisuri, așa a fost să fii.
mi-ai zis că am sperat să găsesc pe cineva care mai poate fi salvat; nu există-așa ceva...
nu ai cusur,
nimeni nu te poate tulbura, nu ai fisuri, cum de ai ajuns așa?
în carul cu fân ești ac, ești apa dintr-un mijloc de oază, ești la depărtare de-un veac, însă acum nu mai contează... vreau să știi, nu doar din vina ta mintea îmi fierbe și mâinile încep a-mi îngheța. vreau să știi, nu ești tu singura ce stai și speri ca gândurile negre să poată dispărea... nu ai cusur, o spui mereu, nu ai fisuri, de n-aș avea nici eu...
aruncă-ți vocea înspre mine și perforează-mi timpanele cu glasul; umple-mi plămânii de sunet și pictează-mi gândurile în vorbe pline de nuanțe. desenează-mă în arcuri de cerc și agață-mă de cerul unui vis nesfârșit; decupează-mi clipe din mâine și luminează-le la flacără de speranță nearsă mocnit. fă-mă uitat la margine de necunoscut și găsește-mă în mijloc de tine; învață-mă să număr zâmbete și să zbor printre stele căzătoare în timp.
to come in,
to breathe out
and to taste,
to let down, to
speak up
and to sin,
running fast on the
edge
of your fate;
to admit you cannot
always win,
to watch time come
a second too late,
and your heart
going
slowly to waste.
arată-mi locul în care sclavul tău să stea, arată-mi locul, am uitat unde era... arată-mi locul, fruntea-mi se-ndreaptă spre podea, arată-mi locul în care sclavul tău să stea. arată-mi locul, dă-mi forță piatra s-o împing. arată-mi locul, de unul singur nu pot să o-nving. arată-mi locul unde cuvântul s-a făcut bărbat arată-mi locul în care suferința s-a-ntrupat. a început sfârșitul, salvat-am tot ce s-a putut, o dungă de lumină, un fir de praf, un val abia născut; dar erau lanțuri și n-am știut să fiu cel brav. înconjurat de lanțuri, te-am adorat precum un sclav.
încercare de traducere a textului original în limba engleză al lui Leonard Cohen.
cuvinte îmi bătătoresc urechile; timpul îmi ascute pielea; lumina îmi netezeşte privirea. mă arunc în tăcerea unui zâmbet, agăţat de câteva clipe de ieri şi ascult.
.jpg)
