viaţa are felul său, simpatico-diabolic, de a glumi cu fiecare dintre noi. menţionez că istorioara ce urmează este perfect adevărată şi că nu ascunde niciun substrat politico-electoral sau vreun atac la persoana implicată care îmi este prietenă. respectiva, fostă colegă de liceu şi facultate cu mine (nu îi voi da numele) s-a decis să se mute în Bucureşti acum ceva vreme, din motive pur personale. cum e o persoană activă, şi-a căutat un serviciu care să o atragă din toate punctele de vedere. după mai multe uşi încercate şi găsite încuiate, i-a fost deschisă cea a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. s-au plăcut reciproc şi aşa a început o frumoasă relaţie de colaborare. toate bune până aici, veţi spune. şi probabil, în pragul plictiselii, vă/mă întrebaţi unde e ironia, gluma, partea cu râsetele. în continuare, vă răspund. trebuie specificat faptul că preşedintele respectivului institut sus-menţionat nu este nimeni altul decât Ion Iliescu. stau şi mă întreb cum a reacţionat acesta când a aflat că, prietena mea şi angajata dânsului poartă, în urma căsătoriei şi ulterior angajării sale în cadrul institutului dedicat revoluţiei din '89, numele de... Ceauşescu.
