Monday, 13 January 2014

liniște


azvârl pe coala imaculată cuvinte pline de praf
care au obosit să-și tot aștepte pronunțarea
și, resemnate, s-au așezat pe podea
în anticamera lui acum.

cotrobăi cu nerăbdare prin cotloane de amintiri
pentru a redescoperi ritmul viu al cântecului
din visul trăit mai clar ca multe realități
în noaptea înstelată a copilăriei.

îți arunc fâșii de zâmbete dezbrăcate de măști
înspre priviri pline de poteci neștiute,
de miros de primăveri neîncepute
și de fotografii alb-negru.