„și totuși, nu poate accepta gândul că nu există un plan sau un sens în viața pe care o duce aici, la Londra. Acum un secol, poeții își tulburau mințile cu opium sau alcool, ca apoi, din pragul nebuniei, să dea seama despre experiențele lor vizionare. Prin asemenea mijloace se transformau în vizionari, profeți ai viitorului. El nu apelează la opium și alcool, e prea speriat de urmările pe care le-ar putea avea asupra sănătății lui. Dar oare epuizarea și deprimarea nu pot avea același efect? A trăi în pragul prăbușirii psihice nu e la fel cu a trăi în pragul nebuniei? De ce să se considere a fi un sacrificiu mai mare, o mai mare anihilare a personalității, dacă te ascunzi într-o mansardă pe Left Bank pentru care nu ai plătit chiria sau dacă umbli din crâșmă în crâșmă, neras, nespălat, puțind, bând pe banii prietenilor, decât dacă te îmbraci în costum negru și execuți munca de birou care-ți distruge sufletul și accepți fie singurătatea până la moarte, fie relația sexuală lipsită de dorință? Bineînțeles, absintul și zdrențele s-au demodat între timp. Și ce-o fi eroic în a-l duce de nas pe un propietar și a nu-i plăti chiria? T.S. Eliot a lucrat la o bancă. Stevens și Franz Kafka au lucrat pentru companii de asigurări. Eliot, Stevens și Kafka au suferit, fiecare în felul său, la fel de mult ca Poe sau Rimbaud. Nu e o dezonoare dacă îi iei drept model pe Eliot, Stevens și Kafka. El a ales să poarte costum negru, așa ca ei, să-l poarte ca pe o cămașă de foc, să nu exploateze pe nimeni, să nu înșele pe nimeni, să-și plătească drumul.” J. M. Coetzee - Tinerețe (sau cum un sud-african a început prin a scrie despre el și, de fapt, a ajuns, în baza unei evidente extrapolări către absurd, să scrie despre mine. mulțumesc Manu!)
