scriam mai demult, pe la începuturile acestui blog, despre prietenie și ce înseamnă ea pentru mine, așa că nu voi încerca să repet acele cuvinte. cred cu convingere că prietenia este în rândul celor mai speciale experiențe, dacă le pot numi așa, ori trăiri, pe care le putem încerca, descoperi, învăța în viață. și trecând de la general la personal, eu fără prieteni aș muri mai repede decât fără apă. cât despre lucruri (redescoperiri, mai bine zis) de felul celui de mai jos, acestea sunt printre cele mai valoroase pe care le-aș putea deține vreodată.
poate și pentru că cele mai de preț lucruri în viață nu sunt lucruri.
în ceea ce îl privește pe Matei, eroul povestirii mele, ei bine, el mi-a fost primul prieten în adevăratul sens al cuvântului. am crescut împreună, despărțiți de peretele nu foarte gros al unui etaj de bloc, vreme de aproape 7 ani, până în momentul în care părinții lui au decis ceva inimaginabil în acele timpuri. să plece (a se citi să fugă) în State, în speranța unei vieți mai bune. voi păstra cu mine mereu amintirea fruoasă a atâtor și a atâtor momente petrecute împreună, fie jucându-ne cu mașinuțele, colorând, descoperind tainele șahului sau ascultând poveștile spuse de bunici. la acea vreme nu am înțeles prea bine de ce a trebuit să plece și eu să pierd o persoană atât de dragă. acum, însă, pricep perfect.
unicul regret rămâne faptul că de mai bine de 22 de ani nu mai știu nimic despre el.
prin urmare, dragul meu prieten Matei Mihordea, oriunde te vei fi aflând, sper din tot sufletul să citești aceste rânduri.
