sunt momente când lumea de afară mă face să îmi doresc să stau între pereţii pe care îi numesc, uneori generic, alteori cu drag, acasă.
sunt alte momente când aş fugi. cu primul avion. fără să mă gândesc nici măcar o clipă la rezervarea unui bilet de întoarcere.
dar mai sunt momente când mă scutur de orice sentiment de respingere a ceea ce mă înconjoară (nu intru în detalii...) şi admir. închis în mine dar cu ochii larg deschişi, îmi dau seama că nu e chiar totul pierdut, că iarba nu e chiar mereu mai verde de cealaltă parte a gardului.
e greu departe, şi o spun din experienţă. nu spun că nu e frumos, civilizat, bine, mai bine, cel mai bine. spun doar că poate fi la fel şi aici.
dacă visez, treziţi-mă repede. prefer să o faceţi voi, decât un oarecare de pe stradă în cel mai brutal şi românesc mod...
