se zbat picături de ieri în cel care sunt azi,
nu s-au uscat în arșița târzie a dimineții
și îmi înțeapă, ascuțite precum acele de brazi,
straturi adânci din învelișul etanș al vieții.
urc poteci șlefuite către vârfuri neterminate,
las în urmă imagini șterse și culori ude,
mă opresc să beau apă din izvoare secate
și să mușc cu sete din speranțe crude.
bătut de aceleași rafale seci din furtuni noi,
încerc să văd stelele de dincolo de cer,
mă usuc sub gânduri care curg în mine șuvoi
și ajung să îmi azvârl toate ideile in eter.
