barba

Toți sîntem niște actori mizerabili. Dumneata joci rolul bărbierului în viață și ai să rămâi un figurant urît cît vei trăi. Mie mi-a fost împărțit rolul de viveur elegant, cu toate că îmi aduc foarte bine aminte, începusem să joc alt gen, și la douzăcei și patru de ani păream de treizeci și cinci. Da, da. Mi-am schimbat genul. Fie că de nebun, fie că de necaz, lăsasem să-mi crească barbă. Și aveam o barbă lungă, frumoasă, ca un popă îndrăgostit. Și lumea începuse să mă ia în serios. Oamenii vorbeau cu respect de mine. Colegii mei prinseră a mă ocoli, prea le păream serios. În schimb, bătrînii mă îmbrățișau cu căldură în mijlocul lor, iar eu, fără să-mi dau seama, mă simțeam bine printre dînșii. Eram student la medicină și toată lumea îmi prorocea o carieră strălucită. Pînă și chelnării, care în privința asta sunt specialiști, vorbeau cu mine ca cu un viitor profesor... Apoi deodată mi-a ieșit în cale o veveriță. O fetiță roșcovană, durdulie, pe care o întîlnii într-un local de petrecere, tocmai cînd o durea un dinte. Am dus-o acasă și i-am scos rădăcina cu pricina. Drept recunoștință mi-a spus următoarele: „Să-ți dau o povață. Rade-ți barba. Să știi de la mine că nici o fată n-are să te placă cu bărboiul ăsta de un cot. Parc-ai fi de-o sută de ani. Te-aș săruta, dar mi-e scîrbă de barbă!” A doua zi mi-am dat jos barba. Cariera de doctor s-a dus dracului. De-acum nu mai îndrăznii să mă duc printre domnii profesori. Mă întorsei iar la prietenii mei zburdalnici și începui să mă afund prin localurile de noapte. Adevărat că acuma nu mă mai stînjenea barba. Avui din ce în ce mai mari succese la femei. Încetul cu încetul ajunsei regele flirtului, regele patinajului, regele cravatelor, regele valsurilor, iar astăzi, la vîrsta de patruzeci și șapte de ani, sînt tot acolo unde eram cînd aveam douăzeci. Rolul de viveur trebuie însă să-l joc până la sfîrșit, trebuie să-l joc... Mă gîndesc de multe ori că, dacă nu mi-aș fi ras barba, astăzi poate aș fi fost profesor la Universitate, aș avea clinica mea, aș umbla în cupeu, aș purta ochelari de aur, aș avea mutră gravă și serioasă... Viața e o comedie, domnule săpunar! E îngrozitor să te gîndești că nimic nu atîrnă de noi, că totul se învîrtește în jurul bărbii sau în jurul mustăților... Apropo, vopsește-mi, te rog, mai bine sprîncenele !...
                                                                                                                                 
1913