aşa am crescut. nu pot să simt altfel.
aseară, deşi aflat la câteva sute de km depărtare, am trăit, simţit, urlat acolo, în mijlocul tribunei, sub stemă. pentru cine nu ştie, în craiova (şi aici mă refer la tot oraşul), se trăieşte pentru acest meci. e ceva greu de explicat, dificil de definit în cuvinte. dacă nu chiar imposibil. nu vreau să vorbesc acum despre alte partide, alte rivalităţi, alte sentimente. pot doar să afirm că exeprienţa unui craiova-dinamo e cu totul deosebită. şi poţi afla asta doar acolo, în mijlocul unui oraş care trăieşte diferit în ziua acestui meci. să vezi, auzi, simţi 30000 de oameni cântându-şi iubirea e ceva special. aici nu e vorba de ură, cum poate e percepută simţirea oltenilor faţă de dinamo. e vorba de revanşă, de dorinţa de răzbunare sportivă, de ideea de a arăta că, deşi singuri, putem învinge. e bătălia unei mentalităţi, regăsite şi trăite în acelaşi mod de zeci de generaţii.
aseară craiova a arătat că spiritul marilor echipe din anii 70-80-90 nu s-a pierdut. craiova a demonstrat că are caracter, atât în tribune, cât şi pe teren. caracter de învingător.
cântaţi şi voi, cântaţi cu noi
să-i încurajăm într-una
pe cei buni şi-ntotdeauna
alb-albaştrii să fie cei buni
