și perforează-mi timpanele cu glasul;
umple-mi plămânii de sunet
și pictează-mi gândurile în vorbe
pline de nuanțe.
desenează-mă în arcuri de cerc
și agață-mă de cerul unui vis nesfârșit;
decupează-mi clipe din mâine
și luminează-le la flacără de speranță
nearsă mocnit.
fă-mă uitat la margine de necunoscut
și găsește-mă în mijloc de tine;
învață-mă să număr zâmbete
și să zbor printre stele căzătoare
în timp.
4 comments:
Duminica dimineața, Emma si tatăl dorm încă, eu am che de văzut, citit, ascultat ceva frumos...deci, vin aici:)
ma lasasi fara cuvinte... promit sa le regasesc rapid :)
Foarte frumoasa poezie. Trebuie sa fii intr-un fel sa poti scrie asa. Eu nu mai sunt. Sau poate ca n-am fost niciodata. Doar am crezut ca sunt.
mulțumesc, Lavinia!
despre acel fel în care spui că sunt, mă tem că nu prea știu cum și, mai ales, ce să comentez...
Post a Comment