Sunday, 22 December 2013

24 de rânduri

acum un an scriam acest articol într-o notă care lăsa să se înțeleagă faptul că speranța în regăsirea drumului greu, dificil, dar corect, drept, câștigător, încă exista învelită bine în minte și în suflet. citam atunci câteva idei dintr-o carte cu titlu extraordinar de sugestiv scrisă de Andrei Pleșu (Despre frumusețea uitată a vieții!) care reprezentau un invizibil semnal de alarmă pe care românii să simtă că a venit timpul să îl tragă pentru a pune frână, bruscă, neconfortabilă, dar atât de necesară, unui tren care gonește nebun pe o șină întreruptă, urmând, inevitabil, a se răsturna.
mă aflu în România de câteva zile și îmi dau seama că trenul acesta continuă să zboare nestăvilit pe același cadru ruginit de fier și că, printre pasageri, există cei care simt pericolul prăbușirii într-o prăpastie fără cale de întoarcere și aleg să sară din mers, asumându-și toate riscurile aferente și cei care se uită zâmbind nonșalant pe fereastra compartimentului la anii care le zboară prin față și le dispar din viață. și mai observ că la cârma trenului se îmbulzesc tot mai mulți iubitori de viteză, dornici să își demonstreze calitățile de conducători neînfricați pe care, însă, nimeni nu îi întreabă dacă știu care este pedala de frână, de unde se aprind farurile sau măcar dacă au carnet de șofer ori habar despre prețul nejustificat de mare al biletului. 
în tot acest timp, împrejur se dezvoltă o Românie tot mai desfrânată, deslânată și dezorganizată, tot mai plină de lumini difuze, orbitoare și din ce în ce mai goală de valoare și mai golită de valori, în care cuvintele de ordine sunt fiecare pentru sine și în care spiritul civic și omenia par, în cele mai multe dintre cazuri, concepte desprinse din cărți cu povești demult uitate sau, mai rău, niciodată luate de pe rafturi de bibliotecă. praful pare că se depune tot mai gros peste tot și peste toate cele pentru care acum 24 de ani s-a luptat, s-a strigat și, din păcate, s-a murit. 
anul trecut încheiam scriind că sper să ne trezim până nu este mult prea târziu. nu știu dacă este deja prea târziu - sper să nu fie -, dar cred că este mult mai târziu decât și-ar fi imaginat cei care, ieșind în stradă, ne-au recâștigat libertatea cu mâinile și piepturile în decembrie '89, dându-și seama că dintr-un fotoliu din fața televizorului nu pot schimba viitorul, ci doar canalul.




Wednesday, 18 December 2013

înseninare




se zbat picături de ieri în cel care sunt azi, 
nu s-au uscat în arșița târzie a dimineții
și îmi înțeapă, ascuțite precum acele de brazi,
straturi adânci din învelișul etanș al vieții.

urc poteci șlefuite către vârfuri neterminate,
las în urmă imagini șterse și culori ude, 
mă opresc să beau apă din izvoare secate
și să mușc cu sete din speranțe crude. 

bătut de aceleași rafale seci din furtuni noi, 
încerc să văd stelele de dincolo de cer, 
mă usuc sub gânduri care curg în mine șuvoi 
și ajung să îmi azvârl toate ideile in eter.


Wednesday, 4 December 2013

150 years of London Underground

it is quite something when you really sit down a bit and give it some serious thought. 150 years of tube service in London make it the oldest running underground in the world. and, may I add, out of all the ones I have so far been on (and here I include the German ones), the most straight forward. I know, some may complain about all those signal failures and improvement works, about the fares and limited working hours, or the lack of room inside the cars during the overcrowded peak hours and not only. I still find it, regardless of all these above mentioned facts, extremely fascinating how someone thought of building such a thing 150 years ago and how this technology wonder copes with around two million commuters per day in Zone 1 alone. the tube may be old-fashioned when visually compared to, let's say the one in Bucharest (I know, terribly ironic), but I sort of like it this way. its vintage looks add even more value to the overall picture of this mystical place filled with stories and history.
using it is indeed foolishly expensive, it is overcrowded most of the times on the majority of the 11 lines, it does not have a night service (or, at least, not until 2015 it won't), the signal failures will, sooner or later, bring you to the brink of insanity and the weekend line closures can easily have you stranded on a bus that is stuck in traffic, forcing you to re-think your entire schedule for the day. but, in my opinion, the Underground is a sine qua non piece of this amazing puzzle called London as without it, this city simply could not breathe.
and by all means, as Mr. Petro Gustavo, Mayor of Bogota, capital of Columbia, said:
`a
developed country is not a place where the poor have cars. it's where the rich use public transportation.` and the London Underground is indeed of use to all  and used by all. 



foto credits: www.tfl.gov.uk