și poate că aș fi de acord cu această patalama de tristă dacă aș beneficia și de explicații serioase. majoritatea, însă, se rezumă la a-mi spune că nu este veselă pentru că nu are ritm, pentru că nu este pretabilă, probabil, unei discoteci. stau atunci și mă întreb care oare e mai tristă între asta și asta?
acestea fiind zise, m-am săturat să mi se spună că melodiile care îmi place să îmi gâdile urechile sunt melancolice (a se citi: deprimante). recunosc, însă, că nu m-am gândit niciodată să categorisesc muzica în tristă și veselă. și poate de aici se trage totul.
eu (și aici intervine subiectivismul) mă raportez la muzică de bună sau de proastă calitate. la senzațiile pe care mi le oferă, la momente (re)trăite la auzul unui sunet acompaniat sau nu de un vers. și hai, să zicem că aș fi de acord cu voi. ce e atât de rău în a asculta muzică tristă?
6 comments:
Cand cineva iti zice ca asculti muzica trista, folosind (si oprindu-se la) exprimarea si catalogarea asta simplista ( ca nu are ritm ... daradarada...etc), nu vad sincer de ce iti bati capul sau de ce te mai ia cu calduri... De cand si, mai ales, de ce iti pasa?!
Daca insa cineva ti-ar zice ca asculti muzica trista dar ar avea in substratul catalogarii ceva idei mai profunde, poate... zic, poate ar fi diferit...
Opinia mea, desigur.
Subiectiva, absolut firesc.
Eu, de ex, ti-as zice ca asculti (aproape numai) muzica deprimanta, ca muzica pe care o asculti tu e singura pe care o valorizezi si certifici ca fiind valabila.
Ca bagi la inaintare vorba cu gusturile nu se discuta f rapid, cand cineva indrazneste sa puna la indoiala sau sa dezbata muzica ta pref(nu din perspectiva ta, binenteles, ci a lor, - ti-a trecut vreodata prin minte oare? - pt ca fiinte subiective fiind, trec, in final, totul prin propriul filtru al gusturilor...) insa faci acelasi lucru cand tie nu iti place orice fel de muzica iti este sugerata(si nu ai nici cea mai vaga strabatere de stradanie), spunand it's not my cup of tea si punct. Nu mai exista continuare.
As mai zice ca exemplele alese de tine, cele doua, sunt total nerelevante, adica ai trisat bagand la inaintare doua melodii superbe, clasice, cam incontestabile dpdv al valorii, fie ele si triste.
Insa ai talentul de a o tine langa cu zeci de melodii (mediocre, as indrazni eu sa zic, in soapta) de la aceeeeeeeasi formatie mai recent sau mai de demult descoperita...
Si aici vine partea in care o sa intrebi cam scos din minti "si unde sufletelul meu e problema?!"
perfect justificat.
in versuri, as risca eu un raspuns.
pentru ca nu muzica, ci versurile sunt deprimante,
pt ca sunt PESIMISTE(sau depresive mai corect?), cam ca tine, pt ca te indeamna si afunda in pesimism si singuratate si pentru ca, oricat nu crezi si nu te intereseaza, generezi in jurul tau, over and over again, ceea ce asculti, simti, traiesti ascultand...
Asadar, cu o introducere cam generoasa, ti-am dat raspunsul meu la intrebarea ta: pentru ca traind si regasindu-te si afundandu-te si alunecand si inotand in muzica depresiva, atragi sau generezi mai departe tot asta
pam-pam!
este foarte posibil să nu văd tocmai elefantul din cameră, nu neg asta.
cum nu neg că multe dintre versurile melodiilor pe care le ascult pot da naștere la o atmosferă propice deprimării, pictând o lume ce tinde spre a fi dezolantă. dar oare nu e, de multe ori, chiar așa în realitate?
treaba cu mediocritatea muzicii ascultate nu o discut. ține strict de părerile fiecăruia. cum mie mi se pare mediocră muzica rihannei sau a (dau un simplu exemplu la întâmplare), așa și altora li se pot părea mediocre creațiile celor de la tindersticks.
de ce nu sunt relevante exemplele pe care le-am oferit eu în articol, nu prea am înțeles.
să pricep că dacă o melodie este universal acceptată ca fiind valoroasă, nu mai contează că are versuri deprimante, triste etc.?
în afară de aspectul ăsta, îți mulțumesc pentru comentariu. îl trec pe lista celor la obiect.
și aștept, pe cât posibil, niște sugestii de melodii cu versuri vesele și neconsiderate de mai tot globul ca mustind de valoare.
pam-pam!
nu il vezi...
realitatea e aia pe care o creezi si regenerezi si aia pe care vrei sa o vezi.
uneori trista si deprimanta, dar nu trebuie sa fie numai asa, decat daca asta doresti.
si deci primesti sau iti creezi mijloace de a o interpreta asa.
am zis ca cele doua melodii nu sunt relevante, si nu sunt, pt ca tu spui oh, eu ascult muzica trista, dar ia uite ce muzica trista, cum poti sa o compari cu una facila de discoteca si sa zici ca a mea e trista si cumva naspa? cand de fapt tu mai asculti si N alte muzici de gen insa nu au valoarea aproape unanim acceptata a celor doua - caz in care sa le dai ca exemplu nu este, deci, prea graitor.
Cine e Rihanna?
Nu conteaza oricum, fiecare chiar asculta, daca nu e fortat altfel de imprejurari, muzica pe propriul gust.
Sa-ti dau sugestii? Cred ca glumesti.
nu oi vedea eu elefantul ăla din sufragerie (poate pentru că am doar dormitor), dar nici tu nu ai înțeles ideea exemplului pe care voiam a-l da cu cele două melodii de o „valoare aproape unanim acceptată”. când le-am introdus în articol, mă refeream strict la ceea ce mi spusese de alte persoane și anume, la faptul că muzica tristă este cea fără ritm. de aici și comparația între melodia (ritmată) a lui Freddie și cea lentă a domnului Armstrong, încercând să evidențiez antiteza dintre mesajele celor 2 texte ale cântecelor în raport cu linia lor melodică. evident, o stratagemă, să îi zic, așa cu un fin substrat ironic.
ce nu pricep este, însă, de ce te-ai „aprins” sau mai bine zis, ofuscat la finalul ultimului tău comentariu :)
în fine. noi să fim sănătoși că muzică este pentru toți.
aaaa pt ca nu accepti sugetiile decat daca iti convin, ceea ce in materie de muzica e aproape imposibil, tinand cont ca avem gusturi diametral opuse?
Never mind.
Sesizasem ironia fina de la bun inceput (arogant usor?), in text, de aia am si ales sa scriu si mi se pare interesant de studiat teoria ta cu nu discutam gusturile, decat daca cineva le contesta pe ale tale (pentru ca altfel ai trece cu vederea cand cineva iti zice ca asculti muz trista..), iar cand ti se prezinta argumente contra atitudinii tale, nu a gusturilor, arunci "în fine. noi să fim sănătoși că muzică este pentru toți."
Daca e asa, atunci care a fost scopul caldurii pe la tample si a textului de mai sus?
But anyway, cum ziceam, never mind.
damn it! am scris o data un comment si nu s-a salvat! incerc de data asta sa fiu mai apocaliptica decat apocalipsa!
Cred ca si eu, la un moment dat ti-am zis acelasi lucru! M-ai rugat sa fiu exigenta in comment-uri! o sa fiu sangeroasa!! :)glumesc! o sa fiu onesta!! as usual!
Intr-adevar, muzica sufletului ta (pentru ca deja observ ca e un pattern) este foarte dramatica (sa nu mai zicem trista, suna negativist). Fiecare dintre noi, avem o amprenta spirituala! Psihologic vorbind, suntem predispusi catre nevroze, psihoze, conform experientelor de viata, complexelor noastre, nemultumirilor subconstiente sau semiconstiente! Unii dintre noi asculta manele, altii Rihanna! Altii Bach!! We cope with our life as best as we can! Insa, cred cu mare convingere ca muzica pe care o ascultam este o descriere solfegica a caracterului nostru! Esti un melancolic cred insa adancim natura caracterului nostru si prin faptul ca singuri ne adancim aceasta stare de melancolie prin muzica, versurile, filmele, cartile pe care le ascultam! E binevenita o diversificare, cica!;) asa zicea psihoterapeuta mea acum 10 ani! Pentru a avea un balance mental, spiritual si social, trebuie sa diversificam, sa acceptam, sa cunoastem si sa iubim orice inseamna bun gust, fie el melancolic, alert sau clasic! Insa, in cantitatil echilibrate, amestecate! Nu stiu eu sa explik f bine in termeni psihologici insa exista o predilectie a oamenilor un pik deprimati catre liniste, muzica slow, romantica, deep sad places, toamna cu frunze ruginii!! Cum zice mama, fiecare anotimp are rostul lui! asa si cu muzica! Cred ca un artist traieste foarte mult inlauntrul sau si din aceasta cauza se creaza dezechilibre si ajungem sa ne taiem o ureche, sau sa ne spanzuram. Cei doi artisti (Van Gogh si McQueen fiind unii dintre favoritii mei insa nu modele in viata.
Cum ar zice proful meu de stilism din facultate, un artist trebuie sa fie cu capul in nori si cu picioarele pe pamant. Doar asa va supravietui si va avea o viata de calitate! Cred ca e bine venita si o Rihanna mediocra si un Michael Jackson si un Queen (You don't fool me - favorita mea care ma face sa plang de fiecare data cand o ascult) dar si un Beenie Man -dancefloor style! Cred ca viata noastra trebuie sa fie o salata altfel devine boring!! Asta e cel mai mare pericol care te paste!! Orice stare orice amintire orice parfum are o amprenta in sinapsele noastre...adik un melanj de sentimente! Tu traiesti un singur refren ascultand acelasi stil :)!!! Parerea mea exigenta dar constructiva! :* bacci!!! Nu pot sa te aprob chiar daca imi esti simpatic!;)sorry!
Post a Comment