put your lights... off

at least for one hour, this Saturday at 8:30 p.m. for the sake of all.
we're all made of stars, anyway...

la vertigine non è paura di cadere ma voglia di volare

„ţi-am iubit necunoscutul....
eu ţi-am upgradat sărutul...
ţi-am suflat cu dor pe gene..
Eu ţi-am alergat prin vene..
...trebuie să zbor...”



cred că dorinţa de a fugi de ceva înseamnă, de fapt, dorinţa de a fugi de tine însuţi şi, din păcate, de tine nu ai putea fugi nici dacă ai fi Speedy Gonzales...

There is science fiction in the space between me and reality

sunt poveşti pe care le citeşti, cu ochi mari de copil, poveşti pe care le spui, de dragul zâmbetului larg al celui/celei care te ascultă, poveşti pe care din păcate (sau de ce nu, din fericire) le visezi şi... din ce în ce mai rar, poveşti pe care le trăieşti. am citit undeva cum că fiecare om ar ascunde în el o poveste. aş adăuga că fiecare om este, la rândul său, o poveste. multe, însă, rămân nespuse şi parcă şi mai multe neascultate. până la urmă, lumea nu e altceva decât o scenă imensă pe care toţi, voluntar sau nu, cu talent sau fără, ne jucăm rolul. cei mai mulţi, însă, cu sala mult prea goală... Marquez îşi începea un roman scriind că „ viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci cea pe care îţi aminteşti că ai trăit-o”. eu vreau să îmi amintesc, peste ani, că mi-am trăit acea poveste mult visată în care am ucis balauri, am învins zmei şi am trecut peste mări pentru a trăi, fericit, alături de ea. pentru a o putea spune nepoţilor cu ochi mari, de copil, de dragul zâmbetului lor larg... şi oricui ar mai mai fi în sală. intrarea este liberă.