make your soul grow

”Back in 2006, a group of students at Xavier High School in New York City (one of whom, "JT," submitted this letter) were given an assignment by their English teacher, Ms. Lockwood, that was to test their persuasive writing skills: they were asked to write to their favourite author and ask him or her to visit the school. Five of those pupils chose Kurt Vonnegut. His thoughtful reply, seen below, was the only response the class received.”

November 5, 2006

Dear Xavier High School, and Ms. Lockwood, and Messrs Perin, McFeely, Batten, Maurer and Congiusta:

I thank you for your friendly letters. You sure know how to cheer up a really old geezer (84) in his sunset years. I don't make public appearances any more because I now resemble nothing so much as an iguana. What I had to say to you, moreover, would not take long, to wit: Practice any art, music, singing, dancing, acting, drawing, painting, sculpting, poetry, fiction, essays, reportage, no matter how well or badly, not to get money and fame, but to experience becoming, to find out what's inside you, to make your soul grow.
Seriously! I mean starting right now, do art and do it for the rest of your lives. Draw a funny or nice picture of Ms. Lockwood, and give it to her. Dance home after school, and sing in the shower and on and on. Make a face in your mashed potatoes. Pretend you're Count Dracula.
Here's an assignment for tonight, and I hope Ms. Lockwood will flunk you if you don't do it: Write a six line poem, about anything, butrhymed. No fair tennis without a net. Make it as good as you possibly can. But don't tell anybody what you're doing. Don't show it or recite it to anybody, not even your girlfriend or parents or whatever, or Ms. Lockwood. OK?
Tear it up into teeny-weeny pieces, and discard them into widely separated trash recepticals. You will find that you have already been gloriously rewarded for your poem. You have experienced becoming, learned a lot more about what's inside you, and you have made your soul grow.
God bless you all!

Kurt Vonnegut

courtesy of  http://www.lettersofnote.com/

trăiască Regele!

nu am ascuns niciodată că sunt monarhist. nici nu aveam cum și nici nu aveam de ce. la fel cum nu o voi face niciodată câtă vreme voi fi unul. am crescut în casa bunicilor mei cu poza Regelui Mihai alături de cea a bunicului meu și în fiecare zi îi priveam, măcar pentru câteva clipe, pe amândoi, la fel cum îi putea vedea oricine venea la noi în vizită. din câte îmi amintesc, la mine în casă, cămin țărănisto-liberal, se vorbește despre Rege de când mă știu. la început era în ochii mei asemănător unui personaj fantastic, un fel de Făt-Frumos al vârstei copilăriei, despre care nu auzeam decât povești din timpuri de mulți ani apuse. apoi a venit revoluția și am început, puțin câte puțin, să înțeleg care era treaba cu acest om care prinsese conturul realității în ochii mei grație televiziunii libere. nu avea sens prea bine în mintea mea de atunci de ce nu era parte a cotidianului meu și al României acelor timpuri, dat fiind că trecuse vremea când trebuia să șoptim când voiam să vorbim despre ce simțim și ce gândim. nu pricepeam decât vag de ce i se refuzase intrarea în țară, având în vedere că era român și venea în România, de exemplu. dar a sosit și acel moment când, ajuns aproape de vârsta la care aveam dreptul de a vota, am început să înțeleg. să citesc, să văd documentare, interviuri. până când a devenit foarte clar că, în ceea ce privește modul în care eu văd lucrurile, monarhia este soluția multora dintre problemele țării noastre.
astăzi Majestatea Sa Regele Mihai I împlinește venerabila vârstă de 92 de ani și alături de urările mele de bine, sănătate și la mulți mulți ani, aș dori să menționez un singur lucru, reținut din cadrul unui documentar realizat de BBC despre Regina Elisabeta a II-a și ai săi 60 de ani de domnie. încerc, astfel, o traducere a amintirilor cuvintelor prezentatorului: „în Marea Britanie avem Minister al Afacerilor Externe și al Afacerilor Interne și avem ambasadori și diplomați care ne reprezintă în toată lumea. ei bine, considerați că Regina și Casa Regală britanică reprezintă... Ministerul Prieteniei”. nu știu câtă lume, la noi în țară sau oriunde altundeva, se adună cu zâmbet pe buze și fără a face obiectul unei „organizări” prealabile pentru a vedea un parlamentar sau un membru al guvernului așa cum se întâmplă în cazul unei vizite a Majestății Sale, dar știu cine a stat la dreapta Reginei Elisabeta în poza de grup realizată cu ocazia sus-menționatului Jubileu de diamant. și acela este Regele Mihai I al României.

foto: http://www.familiaregala.ro

tube or not tube

 150 years of underground art 

the mysteriously ubiquitous Paddington 

when the underground goes overground

could you be more clear, please?

 lucky you

so far, so good. 

under ground

in Camden impossible is nothing

don't shave. be a man about it.

even when I miss my tube 

 ;)

 for those times of signal failures and improvement works.

She is still there.
keep calm and move right down inside the cars.

happy birthday dear underground! see you tomorrow.

6ix

this blog is getting older as we speak, having just turned six earlier on. years, that is. and it is quite a time frame when I have a short think about the days gone by. I meditated for a while on what to do to have the moment appropriately marked and the best idea I could come up with was to have a selection of posts I consider to be quite representative for each one of the years that have passed by so far. thus, I invite you for a trip back in time, equally thanking you for reading me.

P.S. and please do bear in mind :)