dar pe mine mă știi în lung și-n lat,
aș vrea și eu în al vremii praf
câteva secrete să fi lăsat.
nu ai cusur,
nimic nu te poate răni,
nu ai fisuri,
așa a fost să fii.
mi-ai zis că am sperat
să găsesc pe cineva
care mai poate fi salvat;
nu există-așa ceva...
nu ai cusur,
nimeni nu te poate tulbura,
nu ai fisuri,
cum de ai ajuns așa?
în carul cu fân ești ac,
ești apa dintr-un mijloc de oază,
ești la depărtare de-un veac,
însă acum nu mai contează...
vreau să știi,
nu doar din vina ta
mintea îmi fierbe
și mâinile încep a-mi îngheța.
vreau să știi,
nu ești tu singura
ce stai și speri
ca gândurile negre să poată dispărea...
nu ai cusur,
o spui mereu,
nu ai fisuri,
de n-aș avea nici eu...