neînceputuri

simpatia de la prima nevedere,
membru de vază în familia lepidoptere,
i se aseamănă amicului său bun:
fumatul fără de țigări sau de tutun.

dorințele la start de neplăcere
și zborul lin la prima necădere,
la fel ca visul începutului de nesărut,
îi sunt tovarăși nelipsiți de nebăut.

ca negrul la-nceput de ne-eclipsă
ori precum dorul crunt la cea dintâi nelipsă,
iubirile care apar pe nevăzute
se vor trăi intens în zile ne-ncepute.

și precum norul la întâia nefurtună,
ca nebunia ce începe fiind bună,
la fel și dragostea la prima nevedere
piere ca sunetul la start de netăcere.

ș-apoi, ca ceasul la un prim neticăit
ori ca minunea întâiului nemaitrăit,
iubirile la început de nevederi
se nasc din nou din sâmburi de plăceri.

pentru CRI

be less afraid, be more in love.

Peggy Blue e fata albastră. Cea din penultima cameră de pe culoar. Zâmbeşte întruna, dar de vorbit aproape că nu vorbeşte deloc. Ai zice că-i o zână care a poposit în spital să se odihnească o clipă. Suferă de o boală complicată, de-aia îi şi zice boala albastră, o chestie cu sângele care, în loc să meargă la plămâni, se duce nu ştiu unde, făcând ca pielea să devină albăstruie. Peggy aşteaptă operaţia care o va face să devină roz. Eu zic că-i păcat, îi stă aşa de bine albastră. E atâta lumină şi tăcere în preajma ei, încât, atunci când te apropii de ea, e ca şi cum ai pătrunde într-o capelă.
– I-ai spus-o?
– Cum să-i spun, aşa deodată, „Peggy Blue, îmi placi“?
– Foarte bine. De ce să nu-i spui?
– Mă întreb dacă ştie măcar că exist.
– Cu atât mai mult.
– Şi, pe urmă, te-ai uitat vreodată la mutra mea, Tanti Roz? Ar trebui să aibă o înclinaţie către extratereştri, ceea ce n-aş prea crede.
– Eu găsesc că eşti un băiat frumos, Oscar. După care, Tanti Roz a pus capăt conversaţiei. E al naibii de plăcut s-auzi astfel de vorbe, te ia cu un soi de tremurici, de nici nu mai ştii ce să răspunzi.
– N-aş vrea să plac numai datorită fizicului, Tanti Roz.
– Ia zi, ce simţi tu pentru ea?
– Aş vrea s-o apăr de fantome.
– Ce fel de fantome? Aveţi fantome pe aici?
– Da. În fiecare noapte. Vin şi ne trezesc, nu ştiu de ce. Ne ciupesc şi doare. Şi, cum nici măcar nu le vezi, ţi-e şi mai frică. Pe urmă e aşa de greu să adormi la loc...
– Şi ţi se întâmplă adesea să vină la tine fantomele astea?
– Nu. Eu dorm adânc. Dar o aud adesea pe Peggy Blue ţipând în somn. Aş dori aşa de mult s-o pot apăra.
– Spune-i-o.
– Da’ nici măcar asta n-aş putea să fac, regulamentul ne interzice să ieşim noaptea din cameră.
– Ce ştiu ele, fantomele, de regulament? Habar n-au. N-ai decât să fii şi tu niţel şmecher, când or să te audă spunându-i lui Peggy Blue că la noapte ai să stai de veghe ca s-o aperi, fantomele n-au să mai îndrăznească să se arate.

Oscar și Tanti Roz - Eric Emmanuel Schimtt