o seară ca oricare alta. sau...?

totul a început vineri, după serviciu, când am intrat în clădirea de vis-a-vis de unde lucrez, împreună cu 6 colegi de muncă. 7 naţionalităţi diferite. trebuia să îmi fac o idee despre cum va fi seara ce abia începea de când Panos, amicul grec, l-a întrebat pe tipul de la recepţia clădirii unde este plaja. sau din răspunsul acestuia: la ultimul etaj, la dreapta, cum urcaţi scările.  zis şi făcut. şi într-adevăr, la etajul al doilea treci de o uşă glisantă şi ajungi... pe plajă! una cam ciudată, ce-i drept. pentru că în loc de mare, la capătul ei încep clădiri. sau trece trenul. dar barul cu cocktailuri este acolo, nisipul şi el, aşa că lumea a început să apară. după câteva sticle de bere şi poveşti cu colegii mei, ne-am mutat la masa de ping-pong, să ne facem niscaiva poftă de mâncare. Gata şi pofta, am hotărât să mergem să o satisfacem. aşa că ne-am urcat în tren (!), îndreptându-ne spre o locaţie din partea opusă a Londrei, unde ştia un coleg italian (sau iubita lui franţuzoaică; îmi fuge detaliul) de existenţa unei pieţe ad hoc unde se strânge lumea să mănânce. după 45 de minute pe tren, ajungem la street feast, un hangar uriaş, fără acoperiş, cu partea centrală plină de standuri cu tot felul de bunătăţi din toate colţurile lumii. am ales jamaica. şi am ales bine de tot. cu mâncarea luată, să găsim şi un loc mai retras unde să nu ne înghesuim mâncând din picioare. aşa că am dat peste un cort fără pereţi sub care erau câteva canapele şi fotolii. şi lângă care era încă o... masă de ping pong. aşadar am mâncat, am băut bere şi am organizat rapid un campionat de tenis de masă. că doar nu mai jucasem de ceva vreme.
trecură încă 2 ore, pline de sport şi lume pestriţă şi ne-am hotărât să ne întoarcem în Camden (de unde veniserăm). ajunşi acolo şi cum Panos fumează şi fără brichetă e mai greu să aprinzi ţigara, am intrat într-un magazin să îşi cumpere una. el la coadă, eu mai spre intrare, căscând ochii la pereţi. până când în faţă mi-a apărut o duduie elegantă, îmbrăcată în negru şi care, după ce mi-a zâmbit galeş, mi-a arătat sânii pentru o secundă, apoi a vrut să îşi vadă de drum. asfaltul nu a fost de acord, făcându-mă să pufnesc într-un râs molipsitor văzând-o întinsă pe jos şi apoi, imediat ridicându-se şi zbughind-o la fugă, parcă urmărită de tren.
cumpărată şi bricheta, ne-am îndreptat către un pub, la o bere. intrăm, mergem la bar, comadăm licorile. aşteptam să le primim, când văd, în mulţime, un cap gigantic de iepure. m-am frecat la ochi. dispăruse. i-am zis lui Panos ce am văzut şi că ar cam fi vremea să îmi văd de drum către casă, când capul de iepure ne apare amândurora în faţă. lângă cel al unui crocodil. ne-am dat seama că erau 2 tineri mascaţi, am izbucnit în râs şi ne-am spus, parcă la unison, că în Londra poţi face orice, dar nu te poţi plictisi. niciodată.