fără titlu

îmi aleargă prin fața ochilor mii de gânduri care au ca destinație, după ce vor fi parcurs drumul până la marginea nemărginirii, același punct terminus. pe care însă, cel puțin pentru moment, aleg să nu îl desconspir.
trecuse ceva vreme de când nu am mai așternut cuvinte aici... scrieri proprii, mă refer, nu decupaje din tablouri fără semnătura mea într-un colț.
între timp, am devenit mai bătrân. din păcate nu și, implicit, mai înțelept. poate, însă, mai viu. mai plin de dorința de a mai aștepta, cu nerăbdarea și curiozitatea unui copil în ajun de Crăciun, pentru a descoperi ce surprize îmi pregătește clipa ce va să vină.
dar despre ce o să fie, îi dau cuvântul viitorului. care sper să fie multicolor. că de portocaliu, sincer, m-am cam săturat...