Tuesday, 7 September 2010

let's do loneliness in style...

singurătatea nu este neapărat nocivă, filtrul propriei conştiinţe putând oferi răspunsuri altfel de negăsit. poate, însă, deveni un duşman omniprezent. asta, evident, dacă nu ştii să îi ascunzi armele sau să faci rost de altele mai bune. a fi singur nu trebuie să fie echivalent cu a te retrage într-un colţ, a te simţi părăsit de tot şi toate, a încerca să te refugiezi de ceea ce te înconjoară sau a uita să te bucuri că trăieşti. poate deveni un mijloc de a-ţi cunoaşte limitele, de a te (re)descoperi. singurătatea poate şlefui sufletul, la fel de bine, însă, cum îl poate fisura în moduri ireversibile...
„singurătatea este un lucru frumos, dar ai nevoie de cineva care să îţi spună că este un lucru frumos Honore de Balzac

6 comments:

Anonymous said...

vin si iti spun eu:singuratatea chiar e un lucru frumos.:)..ganduri bune!

Zuzu said...

Depinde de atatea lucruri sentimentul singuratatii.
Uneori ma simt atat de singura, incat aproape simt durere(nu cred ca pot spune cuiva asta intr-o discutie, cred ca ar rade sau ar ridica din sprancene, la fel cum si eu as face-o altcuiva, pentru ca, banuiesc, suntem obisnuiti sa gestionam bucuria si exaltarea, iar despre sentimentele mai umbrite si mai interioare gasim rar cuvinte potrivite sau incredere ca sa le graim). Si in momentele alea, cand o ora umpluta cu starea asta are brusc dimensiuni halucinante, nu mai gasesc nimic revelator si nimic nu reuseste sa amelioreze hidosul sentiment.
Apoi ma intreb ce ma determina pe mine sa ma simt asa, cand am atatia oameni in jurul meu si, de regula, numai unul imi lispeste...
Caci, nu-i asa..., intotdeauna ASTA e motorul principal in starile astea, generic intitulate "de dinguratate"...
Nu ar trebui ca eu sa nu ma simt niciodata singura cu mine? Chiar daca, poate, ajung sa fiu sau sa ma simt singura, indiferent de compania de moment?
Care singuratate e cea care sapa dungi ireversibile in noi? Si de unde izvoraste golul asta imens?
De ce, uneori, suntem singuri, cu adevarat singuri, fizic, pt o anumita perioada de timp si totusi avem impresia ca universul intreg ne imbratiseaza si ne e alaturi si totul, chiar si o noapte lunga si neagra si un loc gol langa noi, par mai luminoase si mai senine ca oricand?
.....

copill said...

Cat ti-a luat sa revii, Alin... Singuratatea, in doze mici, imi face bine. Asa cum scrii, gasesc raspunsuri care-mi redau echilibrul. Ajung, cumva, la alta margine, de fiecare data.

Mr. Chocolate said...

sorry, Alexandra :) promit sa nu mai las blogul asta atat de singur asa de mult vreme :P
din pacate, nu mai pot sa te citesc. m-ai trecut pe lista neagra? :D

copill said...

N-a existat o lista neagra. Pur si simplu am dat peste oameni care nu suporta adevarul. Si blogul meu e adevarul meu... Cumva, sper sa fie bine.

Mr. Chocolate said...

cumva, trebuie sa fie bine :) si cumva, bine va fi.