Sunday, 18 October 2009

the land of choice. of no choice.

m-am întors de câteva zile dintr-o călătorie (de serviciu; ştiu că sună pompos, dar... ăsta e adevărul) la Köln unde am participat, cu revista, la cel mai mare (din toate punctele de vedere) târg dedicat industriei alimentare la nivel european. oraş frumos, dom vechi, al doilea ca mărime din Europa, internaţionalitate, lume bună, mâncare şi mai bună, civilizaţie, Germania, autostrăzi. toate bune şi frumoase. de ce titlul, atunci? păi... pentru că, din păcate, a trebuit să mă întorc în Bucureşti şi asta s-a simţit nu doar prin aterizarea avionului şi mesajul într-o română comic de stâlcită a comandantului de bord care, binevoitor si politicos, ne ura o şedere plăcută în capitala României. o, ce bine ar fi fost să fie doar asta. dar nu. mai întâi, coada infernală (să-mi fie iertat şi aştept să fiu contrazis) de la control paşapoarte (am aterizat la Băneasa) pe care eu nu am mai întâlnit-o în cam 6 ani de incursiuni pe aeroporturi fie mici, fie mari de pe continent. exagerez, ziceţi voi. noi, cei care am stat 30 de minute la coadă aşteptând să intrăm în... România (ironic, nu?) am zice că nu. apoi ridicarea bagajelor. încă 40 de minute. coate, urlete, înjurături, că deh... să simţim că suntem, din nou, acasă. nu avea cum să se încheie aici. ar fi fost prea monoton. ies să fac comandă la taxi, cum primisem sfat de la domnul care mă adusese: "sunaţi la noi şi spuneţi numele şi că aşteptaţi la sosiri." zis şi făcut. sun eu. răspunde doamna. 542 în 3 minute. aştept. cuminte, cu bagajul în faţa-mi şi cu atenţia sporită. în jurul meu un individ păcălea o doamnă respectabilă care nu ne vorbea limba, spunându-i cât de ieftin se oferă el să o ducă până la universitate. 100 de euro. puţin mai departe, un balon cu ochi, pe la 50 de ani, vorbea la pertu cu o doamnă de peste Prut: "hai fată că te duc ieftin. dar ştiţi că nu am bani mulţi... cât ai? păi... 50 de euro şi lei moldoveneşti. eeeeee, păi lei moldoveneşti nu primesc. cu 50 de euro te duc până la gară, dar asta aşa că mi-e milă de tine..."
acum, stau eu şi mă întreb, în momentele astea de circ complet şi televizat pe toate planurile, de la şef de stat, guvern, parlament şi până la faimoasele partide politice, la care adun şi cele mai sus relatate... care să mai fie alegerea mea? pentru că, în acest caz, celebra "if you can't beat them, join'em" la mine nu prea ţine.
mă întreba un amic acum în Germania când îl primesc într-o vizită să-i arăt Bucureştiul. i-am zis: nu mai bine vin eu la tine, îţi fac eu cinste în oraşul tău şi zicem că suntem în România? răspunsul a stârnit zâmbete. din păcate, era serios. extrem de serios.

5 comments:

clipeste said...

Ma incapatanez sa cred ca daca nu renuntam sa credem ca se poate... Romania are sa "arate" altfel.
Iar daca toti cei care vad alte locuri/lucruri au curajul sa se intoarca, sa aduca planuri cu ei, experienta pe care au acumulat-o lucrurile pe care le-au invatat, curajul de a spera... ei bine... Sunt sigura ca intoarcerea acasa are sa arate altfel.

clipeste said...

:) voi reveni...
in speranta ca voi gasi o alta poveste (mai luminoasa ca asta).

clipeste said...

m-am gandit ca voi (mai)gasi lucruri interesante

Leah Lusch said...

Hahaha, nu pot sa cred, jaf pe fata! Doamne mi-ar crapa obrazul de rusine sa mint asa - 50 de euro pana la gara. Romania, tara frumoasa, pacat ca-i populata - nimic mai adevarat!

clipeste said...

"Romania, tara frumoasa, pacat ca-i populata".... :))